Acupunctura si electronica

Venita din negura antichitatii orientale, era moderna a acupuncturii, initiate de scoala medicala franceza la care s-au raliat scolile germane, romana, italiana si relativ recent cea din Statele Unite ale Americii, coincide cu patrunderea electronicii din ce in ce mai adanc in arsenalul investigatiei medicale si a tratamentului.

     Particularitatile electrice ale zonelor cutanate utilizate in acupunctura (potentialul crescut, rezistenta si capacitatea electrica scazute) au fost puse in evidenta in Japonia de Yoshio Nakatani (1956), care dezvolta tehnica particulara de diagnostic si de tratament numita „Ryodoraku“. La scurt interval, Niboyet (1959), Brunet, Dufour si Perpere (1959) in Franta, Voll in Germania (1955) si Bratu in Romania (1959), sunt printre primii care au efectuat studii sistematice asupra proprietatilor electrice ale punctelor de acupuncture folosind ace acupunctura.
Cu aceasta ocazie au aparut si primele aparate de detectie a zonelor cuta­nate de minima rezistente, semnalate, dupa caz, fie de emiterea unui semnal sonor, fie de aparitia unui semnal luminos (aprinderea unui beculet intercalat in circuitul electric de detectie). Utilizarea in acelasi scop a unui ohmmetru, indicand valoarea absoluta a rezistentei elec­trice exprimate in Ohmi, a introdus un element de precizie necesar cercetarii clinice si experimentale, intrucat valorile rezistentei electrice au putut fi comparate in­traindividual (starea functionala a mai multor puncte situate pe meridianele aceluiasi individ) si interindivi­dual (starea functionala a acelorasi puncte, la bolnavii cu aceeasi afectiune sau cu afectiuni diferite). Desi s-a dovedit ca parametrii electrici pot fi influentati de factori greu de controlat, Bratu si colab. (1964), apoi Ionescu-Targoviste (1965, 1967, 1974) si Wing (1977) au dezvoltat tehnici de diagnostic al meridianelor afectate, bazate pe studiul sistematic al parametrilor elec­trici ai unor puncte importante pentru fiziologia energetica a organismului ca: punctele sursa, punctele de alarma, punctele de asentiment sau punctele Jing dis­tale.
Acestea din urma apreciaza starea functionala a celor 6 axe energetice, in componenta lor superioara (cele 6 meridiane ale membrelor superioare) si in cea inferioara (cele 6 meridiane ale membrelor inferioare). S-au putut astfel verifica o serie de afirmatii traditionale, ca de exemplu, caracterul mai Yang al jumatatii superioare a corpului (mai electronegative) si mai Yin ale jumatatii inferioare (mai putin electronegative). De asemenea, s-a putut preciza dezechilibrul dreapta-stinga, precum si afectarea unuia sau a altuia din cele 12 me­ridiane, indicandu-se si sensul dezechilibrului : exces energetic sau insuficienta energetica.

Studii sistematice au aratat ca suprafafa cutanata poate fi asemanata cu un mozaic electric, prezentand puncte de rezistenta maxima (de regula situate in afara meridianelor si a punctelor de acupunctura) si de rezis­tenta minima (de regula situate la nivelul meridianelor si al punctelor de acupunctura). Spunem „de regula“, pentru ca proprietatile electrice ce caracterizeaza punc­tele de acupunctura pot fi uneori regasite si in afara acestor puncte (rezultate fals-pozitive) si, dimpotriva, alteori, punctele de acupunctura localizate dupa reperele anatomice, prezinta proprietati electrice asemanatoare cu cele intalnite pe zonele indiferente (rezultate fals- negative). Datele noastre arata ca in 70% din cazuri, punctele de acupunctura pot fi localizate cu destula precizie pe baza proprietatilor lor electrice, care pot fi redate grafic.

     Atragem atentia ca semnificatia precisa a proprietatilor electrice cutanate remane inca necunoscuta. Se stie ca rezistenta electrica cutanata depinde in mare masura de starea functionala a sistemului nervos vegetativ ; aceasta ne-a determinat sa emitem ipoteza (1973), ca punctele de acupuncture pot reprezenta „zone de concentrare vegetative, ceea ce ar putea corespunde fie unui numar mai mare de terminatii nervoase la acest nivel (lucru afirmat de cerceterile lui Kellner, publicate in 1967, dar neconfirmate in intregime), fie, mai curand, unui prag functional mai scazut pentru receptarea diferitilor stimuli, adica o hipersensibilitate vegetativa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *